Regim alimentar in ulcer

Photobucket
Afectiunile ulceroase sunt cele mai raspandite boli ale stomacului. Evolutia acestora - care nu cunoaste reguli precise, cuprinzand perioade indelungate de acalmie - implica necesitatea unui regim alimentar corect.

Indicatiile de dieta in cazul ulcerului se limiteaza acum la interzicerea fumatului si a consumului de bauturi alcoolice.

Laptele panseaza stomacul doar pe moment. El contine calciu si este un stimulent al secretiei gastrice, ceea ce poate duce mai tarziu la aparitia durerilor. Fiind un aliment bazic, (alcalin), laptele dulce este ecomandat în cantitate de 50 ml în fiecare oră, ziua, iar iacă este posibil, de câteva ori şi în cursul nopţii.

În perioadele de linişte clinică (de acalmie), trebuie păstrat totuşi un regim alimentar, bolnavul nefiind vindecat.

Din prima zi a perioadei de acalmie se va începe cu lapte dulce ingerat în cantitate de 1 litru pe zi, ouă fierte moi, în număr de 4/zi sau ouă sub formă de ochiuri prăjite în 20 grame de unt, sucuri de fructe (fara citrice). Legumele se fierb si se dau prin sita, sau se paseaza bine de tot. Puteti consuma cartofi, legume verzi, fasole, pastai, morcovi si linte.

În formele nu foarte avansate de ulcer gastroduodenal, obiectivele principale ale regimului alimentar sunt reducerea secreţiei acide şi a peristaltismului gastric intens.


Tratamentele moderne de vindecare a ulcerului se bazeaza pe medicamente care inlatura secretia acida si care protejeaza mucoasa gastrica. De asemenea, sunt folosite antibiotice pentru inlaturarea infectiei cu bacteria care provoaca ulcerul - Helicobacter Pylori.

Plante si ceaiuri benefice:

Tataneasa este hemostatica, astringenta si calmanta.
Galbenele contin uleiuri eterice, rasini si substante amare. Ceaiul din plante proaspat culese sau sucul stors din plantele proaspete pus in lapte vindeca bolile stomacului si intestinului.
Sucul de cartofi este un adevarat remediu terapeutic in cazurile de ulcer. Se curata si se spala 3-4 cartofi, se rad pe razatoarea fina, iar sucul se bea pe stomacul gol dimineata si inainte de masa de pranz.

Sunt interzise in boala ulceroasa: alcoolul, cafeaua, ceaiul negru, bauturile carbogazoase, bauturile acre sau fierbinti, carnea grasa sarata, afumata sau preparata prin prajire, pestele gras, sarat, afumat, conservele de peste, branzeturile fermentate, sarate, afumate, laptele batut, iaurtul, untura, slanina, rantasurile, maioneza, painea moale, prajita, painea neagra, pesmet prajit, dulciurile concentrate (marmelada, dulceata, ciocolata, aluaturi dospite proaspete, ), legume crude fibroase, cu celuloza dura (castraveti, ridichi, sfecla, varza alba, fasole uscata, linte, vinete, rosii), ceapa, usturoi, ardei iute, fructe crude sau acre, nuci, alune, migdale, condimente iuti si iritante (piper, boia, hrean, mustar, otet).
LaFemme